Săptămâna trecută au fost demarate Programele “Rabla Clasic” şi “Rabla Plus” 2018.
Una dintre principalele noutăţi ale sesiunii din acest an este faptul că, în Programul "Rabla Clasic", în premieră, microbuzul devine autovehicul eligibil pentru casare. Cuantumul primei de casare pentru Programul "Rabla Clasic" va rămâne, în 2018, la 6.500 de lei pentru fiecare autovehicul uzat, mai vechi de opt ani, dat spre casare și se acordă pentru achiziţionarea unei maşini noi, al cărui sistem de propulsie generează maximum 130 g de CO2/km. De asemenea, la prima de casare se poate adăuga un ecobonus de 1.000 lei în cazul achiziţionării unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 98 g de CO2/km în regim de funcţionare mixt şi/sau un ecobonus de 1.700 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie hibrid. În cazul în care se întrunesc ambele condiţii, cele două ecobonusuri pot fi cumulate cu prima de casare standard. Pe de altă parte, Programul "Rabla Clasic" va avea o componentă destinată persoanelor juridice. Acestea pot solicita, prin cererea de finanţare, cel mult echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro (sau 100.000 euro, dacă activează în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri) în momentul depunerii dosarului de acceptare.
În ceea ce priveşte "Rabla Plus", ministrul Mediului a precizat că: "Avem un buget aprobat de Guvernul României de 120 de milioane de lei. În acest caz, se acordă două tipuri de ecotichete: unul de 45.000 lei, deci 10.000 de euro, dar nu mai mult de 50% din preţul de comercializare, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric. În acelaşi timp, oferim un ecobonus de 20.000 de lei (aproximativ 5.000 de euro), dar nu mai mult de 50% din preţul de comercializare, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid cu sursă de alimentare externă, care generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 50 g/km. Pentru acest an, estimăm că se vor cumpăra prin Programul "Rabla Plus" un număr de 2.000 de maşini electrice".
Totodată, pentru staţiile de reîncărcare a maşinilor electrice, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a promovat o schemă de ajutor de stat pentru conectarea oraşelor prin reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi, pentru care se aşteaptă avizul Comisiei Europene. Ministrul Mediului a adăugat că accesarea Programului "Rabla Plus" nu este condiţionată de casarea şi radierea unui autovehicul uzat, iar prima oferită în cadrul Programului "Rabla Clasic" se poate cumula cu ecotichetele prevăzute de Programul "Rabla Plus", numai în cazul în care solicitantul va achiziţiona fie un autovehicul nou electric, fie unul electric hibrid plug-in.